Stroe Constantin Slătineanu - Sonet II

          Lui Vasile Voiculescu... sau poate prietenului nostru comun
          Marele Will


Când cei ce o să caute în buchii şi hrisoave
Lung fluviul vieţii mele cel fără de ostroave
Vor desfăşa-n sicriul ce-acuma eu îngrop
Iubirea fără margini, iubirea fără scop.
De pruncucidere doar tu vei fi învinuită
Putea-voi oare-atunci, nevrednică iubită
Să spun că nu din vina-ţi este nepotrivire
Între-o privire caldă şi-o înghieţată fire
Într-o perfectă formă şi-un suflet prea deşert.
Ori că tu n-ai vină, pentru că eu te iert
Că nu poţi pân' la naştere tu pruncii ca să-i porţi
Că-n vise zămislite ei imediat sunt morţi...

Îmi voi întoarce vorba cea neadevărată
Cei îngeri grămătici de judecată...
De-i adevăr ce spus-ai şi nu sunt doar poveşti
De ce te-nchini la dânsa, de ce o mai iubeşti.

aprilie 1964

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Aceşti mari poeţi mici”