Stroe Constantin Slătineanu - Sonet I

             Lui Vasile Voiculescu... sau poate prietenului nostru comun
             Marele Will


Iubirea mea acvila care plutea-n azur
Am repezit spre tine vrând inima să-ţi fur
Am înălţat catargul speranţelor deşarte
Vrând să străbat oceanul de nori ce ne desparte

Eu ecuatorul veşnic ce bântuie furtuna
Spre tine pol magnetic mai rece decât luna
Ce-nghieţi lumina caldă a razelor de soare
Mi-am revărsat iubire deprinsă doar să zboare.

Căzu închiciurată cu aripa de ghiaţă
Dar fiindcă ce e veşnic tot veşnic are viaţă,
Ea, răstignită-n ceruri, trăsnită la pământ,
Uitând de-a ei menire şi de blestemu-i sfânt,
Întruchipată-n şarpe cu bale verzi şi spumă
Din inima mea muşcă şi sufletu-mi sugrumă.

aprilie, 1964

Din Antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
“Aceşti mari poeţi mici”