Camil Baltazar - Tălăngi obosite

Toamna, ca o viţeluşă bolnavă,
pe care o duc stăpânii răi la tăiere,
a luat calea codrului, pojgheţuit şi cangrenat de tăcere.

Presimţind însă că umbletul ei 
va trezi din somn frunzele căzute,
a mugit, dureros şi prelung,
înfiorând borangicul clipelor stătute;

apoi, cu ochii-mpotmoliţi de lumină roşcovană
a clipit, mâhnit, din pleoapele, de lacrimi spălate,
şi-ngenuchind, blajin s-a rugat
pentru odihna frunzelor picate.

Soarele i s-a-mpleticit în corniţele mărunte,
copacii cu ramuri ostenite dureros au tăcut,
iar viţeluşa şi-a-ntins trupul, dornic de somn veşnic
şi pentru ultima dată a gemut.

Din volumul „Vecernii”, 1923