Horia Niţulescu - Ţara de brumă

Stelele tremură, stelele mint
Calmele funduri, înşelătoare.
Până când unde, până când oare,
Vaste peluze de hyacint!

Colo, pe dungă, pajura, norul.
Cerul invocă heruvii marini.
Neliniştite, la proră s-anini,
Fără vintrele, inima, dorul.

Jos, lângă mume, naşte sideful,
Tot mai departe criptica noimă.
Apele multe mă fură şi-apoi mă
Cufundă în leasă măiestru-i ghergheful,

Târziu şi nu prea foarte, pe la
Culesul meteorilor,
Dintr-un capriciu, ca al norilor.
Marea-şi sfâşie dantela.
Fluxul îşi scrijelă rar
Inscripţii obscure-n calcar.

Vâsle la umăr, încă invoc
Nemărginitul itinerar.
Largule, du-mă! Soarbe-mă iar,
Ţară de brumă, ţară de foc!

Din volumul „Toamnă în paradis - Poeme”, Bucureşti, 1943