Bătea un vânt de seară.
Se desprimăvăra.
Un călăreț pe Drumul
Mormintelor trecea.
Îngândurat feciorul
La pas mâna întâi,
Apoi ca o furtună
Trecea galop prin văi.
Se-nvolburau în urma-i
Frunzare alburii,
Ca un talaz sălbatec
Al unei vijelii ...
Și s-a oprit deodată:
« Dar incotro? Ce drum
Al lumii nesfârșite
Să mai apuc de-acum ? »
Și sta la o răscruce,
Pe gânduri. Șovăia ...
Râs auriu de fată
Deodată auzea ...
« De drumurile lumii
Nici nu mai vreau să știu ! »
Și-a-ntors încet fugarul
Spre râsul auriu ...
Traducere de Eusebiu Camilar
|
