Traian Furnea

Lui Florian Pitiş

Într-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat,

Mititel cât un cercel
Stă pitit un şoricel
Tremurând bietul de el
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

Nici prea mare dar nici mică
Stă pitită o pisică
Tremurând şi ea de frică
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

Terminând de ros un os
Şade-un câine zdrenţuros
Tremurând şi el fricos
Fiindcă-aflse dintr-o carte

Că-ntr-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

Fără vreun dinte ros
Şade-un lup foarte nervos
Tremurând şi el vârtos
Fiindcă-aflase dintr-o carte

Că-ntr-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

Cu piedica puştii trasă
Şade o vânătoreasă
Tremurând cu tot cu casă
Fiindcă-afase dintr-o carte

Că-ntr-o nu ştiu care sară
Într-o nu ştiu care ţară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

Mititele cât un cercel
Stă pitit un şoricel.


Din volumul „Legitimaţie de poet”, Editura Albatros, 1982

.............
Şi
În timp ce toţi copiii
De vârsta mea
Se jucau cuminţi pe plajă
Făcând
Impunătoare castele din nisip

Eu
M-am furişat
Pe după nişte stânci
Şi-apucând marea de-un colţ
Am ridicat-o
Uitându-mă sub ea...

Din volumul „Legiţimatie de poet”, Editura Albatros, 1982

Acum trei ani tot în vară
Atât de nebunul poet Marius Stănilă

(Stănilă Dî Marin,cum îşi zice,
Buldozerist cu două volume)

Mi-a dat o pereche de pantofi
Să nu merg desculţ 
De la Lehliu la Luduş.

Aceşti pantofi i-am dat
Anul trecut poetului Romoşan
In spatele hotelului Turist
Acolo unde se aruncă gunoaie
Cu ei s-a dus el în Franţa
La un festival de iubire.

Acum câteva zile unui tânăr poet 
I-am promis o mai veche pereche 
De saboţi şi fericiţi am zis amândoi fericiţi
Poeţii că Dumnezeu ne-a lăsat pe toţi
Cu-acelaşi număr la pantofi.

Din volumul „Legiţimatie de poet”, Editura Albatros, 1982

Foaie verde de mohor
Când voi vrea prieteni să mor
Când voi vrea să nu mai fiu
Să tot merg să nu mai viu
Să tocmiţi nouă tâmplari
Care credeţi că-s mai mari
Şi-nainte de-a le spune
Ce vor face ei anume
Să îi sloboziţi în beci
Să bea vinurile reci
Până ce s-or îmbăta
Şi-or începe a cânta
Şi-apoi prindeţi patru fete
Care-s mai puţin şirete
Dară musai fete mari
Şi cu sânii musai tari
Cu sprâncenele prelungi
Şi picioare musai lungi
Şi iar verde de mohor
Daţi-le tâmplarilor
Să le deie la rindea
Pân-or scoate scândurea
Şi din ea facă-mi sicriu
Colorat trandafiriu
Ca fetele preacurate
Să mă poarte-nsărcinate
Spre capăt de veşnicie
Foaie verde-aşa să fie.

Din volumul  „Legiţimatie de poet”, Editura Albatros, 1982

Ştiind că nu prea am cămăşi
Îşi cumpăra prăjituri ieftine
O cămaşă.

(Eu ştiam că era cumpătată
Îşi cumpăra prăjituri ieftine
Şi la filme bilete în faţă)

Într-o noapte de decembrie
Treceam cu altă iubită
De mână
Prin troienele oraşului
La ea nu mă mai gândeam deloc
O mirişte arsă mai era
În sufletul meu.

M-a văzut
Şi ca o ploaie de stele
Vorbele ei 
Mă loveau în spate.

Îmi striga
Că mi-a cumpărat o cămaşă cu preţul sudorii
Ei de tânără fată
Şi vrea să m-opresc să mi-o dea.

Mâna în mâna iubitei tinere o simţeam
Şi-am rupt-o la fugă-amândoi
Cu greaţă şi milă.

Frumos îmbătrânea gura ei
Strigându-mă peste omături
Şi lunecând pe gheaţă şi întruna căzând
După noi fugea cămaşa să-mi dea.

Cu greaţă şi milă
Alergam înainte
Şi ea fugea după noi
Lunecând pe gheaţă şi-ntruna căzând
Cămaşa să-mi dea.

Din volumul „Legiţimatie de poet”, Editura Albatros, 1982

(Prin Luduş trec marfare foarte lungi
Ducând departe brazi şi-ngrăşăminte
Degeaba fugi, nu poţi să le ajungi
Şi nici nu poţi ca să le ieşi ’nainte

Mai bine stai şi cântă la pian
Şi fă-ţi din nou o rochie liliachie
Ca şi acum mai bine de un an
Când tatăl tău ne-a pălmuit în vie

Cad stele iar prin munţii lucitori
Lumina lor oglinda ţi-o dezmiardă
Priveşte-ţi chipul (dar de două ori)
O dată pentru cel ce-o să te piardă

Eu nu am reuşit s-ajung poet
Aşa cum te-am făcut să crezi o vară
Şi mi-am luat o slujbă la pichet
Că am un unchi care e şef de gară

Şi drept cadou că sunt băiat serios
Şi-n căi ferate mă pricep ca-n carte
Eu am lămpaş şi am costum frumos
Şi merg cu trenuri lungi şi merg departe

Prin Luduş trec marfare foarte lungi
Ducând departe brazi şi-ngrăşăminte
Degeaba fugi nu poţi să le ajungi
Şi nici nu poţi ca să le ieşi ’nainte)

Din volumul „Steaua secretă”, Editura Albatros, 1985

(Am timp berechet acum
Să mă gândesc în toate felurile

Şi aşa mă gândesc
Tu nu mai eşti tu

Numai lumina aceluiaşi decembrie
Luminându-te
Te-ar mai face să fii

Dar de unde să iau eu
Lumina aceea

Cât de adânc ar trebui
Să muşc eu braţul tău
Pentru a o găsi
Sfărâmicioasă acolo

Şi aş avea eu dreptul
Să muşc braţul tău pe care
Numai din greşeală atingându-l
Prin aglomeraţia din oraş

Sunt obligat să spun pardon)

Din volumul „Steaua Secretă”, Editura Albatros, 1985

(Şi ne-am iubit şi nimeni n-a ştiut

Tu îmi aduceai pâine şi ciocolată
Eu scriam poezii pentru tine

Clădeam din cuvinte case spaţioase
Rochii lungi vaporoase
Avioane pentru Coasta de Azur

O lună întreagă gura mea
N-a respirat decât
Parfumul cărnii tale

Ah
Umbra sânilor mici
Luminaţi de galbene lalele

Ne-am despărţit şi nimeni n-a ştiut

Vom muri
Trupurile noastre vor fi-ngropate
Singure
Departe)

Din volumul „Steaua Secretă”, Editura Albatros, 1985