Constantin-Aurel Dragodan - Transfigurare

Ci am pornit demult, odată, mut,
Uşor ca un profet mergând pe ape.
Alături, geamănul meu frate Lut,
Anevoia prin gloduri şi hârtoape.

Suiam, suiam, transfigurat, întruna
Cetatea Viaţa rămânând în vale.
Se aninase-n părul nopţii luna:
Tiară grea, bătută în opale.

Şi sus, Domniţa aşteptând zâmbea
Şi-i străluceau la gât lunare salbe,
Când porumbeii mâinilor ei albe,
Sfios se cuibăriră-n palma mea.

Tăcuţi, am stat sub boltă de arţari.
Preludii moi foşneau prin tufănele,
Iar visul meu, cu aripile grele,
Plutea prin raiul ochilor ei mari.

Ciudate lumi îşi tremurau paloarea
Răsfrânte în pupile nemişcate:
Pygmalion însufleţind splendoarea
Din dăltuirea marmurei curate.

Orfeu cu magica Euridice
Culcată sub melodice delire;
Icar plutind ca albele caiace
Pe clara adierii unduire;

Cu Beatrice, Dante-n verzi landouri,
Alunecând prin apele luminii;
Gândind, Socrate-n liniştea grădinii,
Iar Pavel în extaz, sub tălpi cu nouri.

..........................................................

Şi-am stat aşa, în noaptea minunată
Pierdut prin ochii zânei din poveşti,
Dar trandafirii zorilor deodată
Îmbobociră-n tufele cereşti.

- Psyché, Psyché! şoptii – rămâi cu mine...
- Iubitul meu, să mergem! Ziua vine!
Din cupa nopţii, apă vie gustă
Şi-n umbra ce ne-nvăluie, augustă,
Logodnă să serbăm la-nalte cine.

Cutremurat de-un farmec sfânt şi blând,
Aş fi plecat cu ea-n rădvan de boare,
Dar Lut, sfâşietor şi greu gemând,
Înlănţuise gleznele-mi uşoare.

Şi-a dispărut alaiu-mpărătesc,
Cu lumile de umbre şi mister.
Eu am rămas cu Lut, să rătăcesc,
Topindu-mi doru-n cântece, stingher.

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu