Camil Baltazar - Tristeţi de ftizic

Vecinule de pat,
În astă seară să faci lampa mai mică,
Şi când va fi de-a binelea înnoptat

Îţi va spune glasul meu pe de-a-ntreg
Tot ce în nopţi de chin înceţoşate
Te-au lăsat să bănui
Cuvinte frânte de jale şi printre dinţi zdrumicate.

Eu văd, prietene, tu eşti de pe-acum trist
Şi la masă ai stat tot cu ochii plecaţi,
Încât sora Ioana, cea rea,
A spus să ne mute, că suntem certaţi.

Ci în noaptea asta vom sta de veghe
Cu paturile mai mult alăturate,
Şi ca să ne simţim mai bine
Vom împleti mâinile în chip de frăţinătate.

Şi cu cât vorbele vor fi de tristeţi mai îngeruite,
Cu-atât mâinile s-or prinde mai în căldură.
Şi aşa de frăţesc le vom strânge
Că sufletele amândurora vor pluti, sincere, pe gură.

Şi dacă va fi prea dureros spusă povestea-mi,
Iar noi ca un singur trup, subt plăpumi, ne vom strânge,
Va fi aşa de mult noapte şi-n noi aşa de mult tristeţe
Că lampa se va stinge...

Din volumul „Vecernii”, 1923