Horia Niţulescu - Ultimul drum prin ţară

Se mai văd doar munţii, ca o boare
Brumărie peste-nalte metereze.
Lasă ochiu-ntreg să mai viseze,
Beat de-aceste lanuri şi ogoare.

Câmpurile ce se-alungă-n urmă, 
Crânguri şi zăvoaie şi cirezi;
Satele-ngropate-ntre livezi,
Drumuri albe, lungi, un car, o turmă;

Solitare cumpeni către cer,
O clopotniţă, lucind departe-n zare,
Râuri zvelte, harnice izvoare, 
Podu-acesta, uruind, de fier,

Aerul de seară, de tămâie...
Toate-acestea strânge-le sub pleoape.
Va veni, târziu, să te mângâie
Amintirea lor, - un somn de ape.

Ochii-nchide-i, să păstrezi sub gene
Aburul de lună din poiene,
Când va fi, în ţara cea deşartă,
Să le scrii cu lacrima pe hartă.

Cum mai frige, inimii, pojarul!
Nordic plouă-n trista dimineaţă –
Şi-mi părea, când am trecut hotarul,
Că intrăm cu mâinile în ceaţă.

Din volumul „Drumul soarelui – Poeme de război”, 
Colecţia Luceafărul, Bucureşti, 1944