George Bacovia - Un visător - poem în proză

	Purta nişte frumoase plete şi, cu toată seriozitatea ce voia să şi-o impună, tinereţea
se trăda pe figura lui cu un aer blând şi feminin. Cei mai mulţi îl cunoşteau sub numirea
de „poetul socialist” deşi era încă tânăr şi plin de amor.
	Muncea, sub diferite forme, la câte o rudă a sa; iar de la târguielile zilnice, cu
micile economii cumpăra revistele şi ziarele ce-i plăceau pentru ca, apoi, în amiezele
călduroase, să le citească într-o şură, unde dormea toată vara.
	Versurile lui Neculuţă: Spre Ţărmul Dreptăţii, era volumul său nedespărţit, şi,
fiindcă citise că autorul fusese poet şi cismar, nu rareori îl vedeai prin cismării stând pe
scăunaş, între lucrători şi cetind, printre loviturile de ciocan, versurile poetului său
favorit.
	Îl găseai, câteodată, şi printre geluiturile blonde la câte o stolărie, iar când
întâmplarea făcea să fie şi femei, încerca să aducă vorba despre „Amorul liber” în urma
căror discuţiuni fetele râdeau şi-l trăgeau de păr, pe care el şi-l arunca îndărăt cu un gest
larg şi cu un zâmbet de necaz.
	Tot o convorbire de acestea, amoroasă, se deschise într-o zi între el şi un lucrător
cismar, vecin, la care asculta şi o fată a patronului, expansivă, şi, care de multe ori îi
deranjase frumoasele plete.
	Ea îşi bătea joc, mai mult ca altădată, de ceea ce auzea, primind răspunsuri reci
din partea „poetului socialist”, zicându-i: o fată de patron nu poate să înţeleagă acest fel
de amor şi cu regret trece printre „nesuferitele burgheze”, plecând aproape supărat...
	Într-o noapte, târziu, pe când cetea în şura lui, la lumina uni felinăraş, şi cum se
gândea la ea, la fata cismarului vecin, pe care o iubea cu toată nepotrivirea de idei, auzi
câinele lătrând şi imediat gudurându-se.
	Voi să sară din pat, dar tiptil, cu un deget la buze, „nesuferita burgheză” intră în
şură şi-l acoperi cu sărutări.
	Îi şopti apoi că a început să înţeleagă, că vrea să fie şi ea socialistă, şi că-l iubeşte
mai demult...
	Palid el tremura de emoţii neîndurate, şi nu ştia ce sfârşit să dea acestei surprize,
mai ales că nebunateca copilă spunea că e desculţă şi că simte frig...
	Pentru a salva situaţia „poetul socialist” îşi luă un aer grav, o lăsă lângă dânsul cu
condiţia de a fi serioasă, fiindcă ora socialismului n-a sosit încă, şi să fie până atunci cu
băgare de seamă asupra urmărilor.
	Ea voia să-l înţeleagă deplin, dar îşi continua felul său nebunatic de a fi, repetând
necondiţionat că e numai şi numai socialistă... Pentru a-şi găsi calmul, el deschise cartea
Spre Ţărmul Dreptăţii şi începu să citească încet o poezie de revoltă pe care ea părea că o
ascultă, dar mai mult se gândea la „amorul liber”, acel din a cărui cauză ei se supăraseră
în unele convorbiri.
	Zarea din felinăraş se trecea, şi cucoşii se auzeau cântând spre zori; când termină
de citit, o făcu atentă de plecare pe când ea, atât de amoroasă, uitase totul. Fiindcă
trebuise să plece prin spărtura gardului pe unde venise, se ridică dezamăgită rugându-l să
n-o mai facă „nesuferită burgheză”, deoarece i se părea că el s-a contrazis în privinţa
celor spuse despre amorul liber. De atunci, ei se întâlneau mai des şi se luptau, prin
discuţiuni, pentru a se vedea care din ei are mai multă dreptate.

Din ciclul „Bucăţi de noapte”

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu