George Bacovia - Viaţa sa intelectuală... - poem în proză

	Viaţa sa intelectuală îi adusese obişnuitele indispoziţii de nervi.
	Rătăcit printre ai săi, simţea că nu mai prezintă nici un interes.
	În nişte zile călduroase de vară, se hotărî pentru nişte ţărmuri de mare, împreună
cu o tovarăşă...Ca şi un mort, şedea dezbrăcat la soare, pe nisip, sau ca doi primitivi,
printre stâncile bătute de valuri. Natura şi cerul plin de soare păreau că voiesc să ajute
nervii lui obosiţi.
	Cu umbra lor pe nisip, în pustietăţile marine, priveau înspre vapoare, spre alte
continente.
	El era născut pentru oraşe mari;
La ţărm,
O gând amar...
Singurătăţi,
Pribege seri de primăvară,
Parfumuri ce se duc pe vânt –
Şi flaute din stânci de mare...
A fost ca niciodată…
Îngrijitoare aşteptări,
Şi valuri ce foşnesc la ţărm.
Singurătăţi, 
Şi flaute
Din stânci de mare.

Din ciclul „Dintr-un text comun”

Din antologia „Aceşti mari poeţi mici” 
alcătuită de Mihai Rădulescu