Andrei Ciurunga - Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieşi din morminte
şi-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toţi morţii de-acum, risipiţi pe Canal.

Şi umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi miliţienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Şi-adâncă va creşte tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

Din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu