XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă - Charles Baudelaire
Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
O, amforă-a tristeții, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-ești, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopțile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanțe-aduni în jur,
Ce brațele-mi separă de-un nesfârșit azur.
M-arunc sa dau atacul și-asaltul meu e-n toi –
Ca pe un leș când viermii se-nverșunează roi –
Și scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar și răceala care te face mai frumoasă.
Din volumul „Din poezia de dragoste a lumii”, Tălmăcire, selecție și prefață de Maria Banus, Editura Minerva, București, 1987
XXIV Je t'adore à l'égal de la voûte nocturne
Je t'adore à l'égal de la voûte nocturne,
Ô vase de tristesse, ô grande taciturne,
Et t'aime d'autant plus, belle, que tu me fuis,
Et que tu me parais, ornement de mes nuits,
Plus ironiquement accumuler les lieues
Qui séparent mes bras des immensités bleues.
Je m'avance à l'attaque, et je grimpe aux assauts,
Comme après un cadavre un choeur de vermisseaux,
Et je chéris, ô bête implacable et cruelle!
Jusqu'à cette froideur par où tu m'es plus belle!
Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993
|
