I. Heliade Rădulescu - Zburătorul

La doamna A*** M*** 

"Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate, 
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc; 
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, 
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! 

Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine! 
Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da; 
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine, 
În braţe n-am nimica şi parcă am ceva; 

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează, 
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng, 
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază, 
Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng. 

Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare! 
Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit! 
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare; 
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit. 

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: 
O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, 
Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor. 

Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă; 
Mătuşele cu bobii fac multe şi desfac; 
Şi vrăjitorul ala şi apele încheagă; 
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da pe leac. 

De cum se face ziuă şi scot mânzat-afară 
S-o mâi pe potecuţă la iarbă colea-n crâng, 
Vezi, câtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară, 
Un dor nespus m-apucă, şi plâng, măicuţă, plâng. 

Brânduşa paşte iarbă la umbră lângă mine, 
La râuleţ s-adapă, pe maluri pribegind; 
Zău, nu ştiu când se duce, că mă trezesc când vine, 
Şi simţ că mişcă tufa, auz crângul trosnind. 

Atunci inima-mi bate şi sai ca din visare, 
Şi parc-aştept... pe cine? şi pare c-a sosit. 
Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare, 
Şi nu soseşte nimeni!... Ce chin nesuferit! 

În arşiţa căldurei, când vântuleţ adie, 
Când pleopul a sa frunză o tremură uşor 
Şi-n tot crângul o şoaptă s-ardică şi-l învie, 
Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vântu-n zbor; 

Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică, 
Mă sperii, dar îmi place - prin vine un fior 
Îmi fulgeră şi-mi zice: “Deşteaptă-te, Florică, 
Sunt eu, viu să te mângâi...” Dar e un vânt uşor! 

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: 
O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător! 
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, 
Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor". 

Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul 
Pe prispă lângă mă-sa, ş-obida o neca; 
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul, 
Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina. 

Era în murgul serei şi soarele sfinţise; 
A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema 
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise, 
Şi vitele muginde la zgheab întins pâşea. 

Dar altele-adăpate trăgea în bătătură, 
În gemete de mumă viţeii lor striga; 
Vibra al serei aer de tauri grea murmură; 
Zglobii sărind viţeii la uger alerga. 

S-astâmpără ast zgomot, ş-a laptelui fântână 
Începe să s-audă ca şoaptă în susur, 
Când ugerul se lasă subt fecioreasca mână 
Şi prunca viţeluşă tot tremură-mpregiur. 

Încep a luci stele rând una câte una 
Şi focuri în tot satul încep a se vedea; 
Târzie astă-seară răsare-acum şi luna, 
Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea. 

Dar câmpul şi argeaua câmpeanul osteneşte 
Şi dup-o cină scurtă şi somnul a sosit. 
Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte, 
Şi lătrătorii numai s-aud necontenit. 

E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei 
Veşmântul său cel negru, de stele semănat, 
Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei 
Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat. 

Tăcere este totul şi nemişcare plină: 
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat; 
Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină, 
Şi apele dorm duse, şi morele au stat. 
..................................................................... 
"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare 
Din miazănoapte scapă cu urme de schintei? 
Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare? 
Or e - să nu mai fie! - vro pacoste de zmei? 

Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatu, 
Că ţintă l-alde Floarea în clipă străbătu! 
Şi drept pe coş, leicuţă! ce n-ai gândi, spurcatu! 
Închină-te, surato! - Văzutu-l-ai şi tu? 

Balaur de lumină cu coada-nflăcărată, 
Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc. 
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată; 
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc! 

Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine 
Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel, 
Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine 
N-au nici un pic de sânge, ş-un nas - ca vai de el! 

O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica 
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit 
Şi s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica: 
Să fugă fata mare de focul de iubit! 

Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură 
Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu, 
Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură, 
Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!" 

1844