Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin


Petru Creția - Zidul


Ne-am dus singuri, cu piciorul, cu corăbii,
Am trimis soli și iscoade,
Am făcut tot ce-am putut:
Pretutindeni, la capăt, era un zid
Înalt.
De fapt știam dinainte, dintotdeauna de el,
Dar oare robii nu știau, fugind, că vor fi prinși?
Iar noi, nerobi fiind, știam ceva mai mult,
Știam de ce e zidul și de când și până când,
Dar nu de asta ne păsa,
Căci cine poate oare îngrădi lucrarea minții?
Și-am hotărât atunci
Să facem tot ce poate fi făcut
Între acele ziduri mari
Ale acestei îngrădiri care se află
Totodată ilegitimă și necesară,
Mai trainică și mai precară decât noi,
Zidul înalt.
Și astfel am dat curs
Unei anume forme de viață,
Dând zidului acesta acest sens:
Că îngrădește, după drepte legi,
Ceva ce este liber prin esența sa,
Ceva din care însuși zidul e făcut.
Și, trecător fiind lucrul acela,
Este mai trainic decât vremea sa
Și, în puterea sorții, august.






Marius Apetrei SEO termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane alpinism utilitar productie publicitara flori asistenti medicali apartamente Brasov spiru haret