Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Zorica Teodosia Lațcu

(... - ...; biografie)

În loc de mulțumire...
Învierea
La Icoana Ta
Măiastră suferințâ
Poemul focului
Colind
Mulțumire
Către Sf. Muceniță Veronica
Venim și noi
Horia, Cloșca și Crișan
Eroi au fost, eroi sunt încă
Pomelnic


         

În loc de mulțumire...

      pentru sora Ecaterina,
      Galați, 30 iulie 1958

De câte ori în casă ți-am venit,
De câte ori cu zâmbet m-ai primit,
Am auzit cuvintele divine:
Străin am fost și m-ai primit la tine.
De câte ori la masa ta m-ai pus,
Cu noi a stat și Mirele Iisus,
Și El cu glasul blând a cuvântat:
Flămând am fost și tu m-ai ospătat…
De câte ori vreo haină mi-ai cusut,
Surioară, mie iarăși mi-a părut,
C-aud cum zice-al nostru Împărat:
Eu gol am fost și tu m-ai îmbrăcat.
Și când în boala mea mă îngrijești,
Cu milă și cu drag când mă-ncălzești,
Aud același glas printre suspine:
Bolnav am fost și ai venit la Mine.
Deaceea zelul tău e sfânt și bun
Surioara mea, și adevăr îți spun:
De câte ori cu dragoste-mi slujești
Pe dulcele Iisus Îl odihnești.
 
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Învierea

Clopotele de-nviere,
Aduc lumii mângâiere
Și pribegilor durere.

Creștinii ouă ciocnesc
Învierea preznuiesc,
Numai eu stau și privesc.

Arde inima-mi de dor
După mamă și surori, 
După scumpul frățior.

Doar atât aș vrea și eu,
Să dea Domnul Dumnezeu
Să-mplinească dorul meu.

Să mai facem o Înviere, 
Fără lacrimi și durere, 
Numa-n caldă mângâiere…

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

La Icoana Ta

La Icoana Ta Prea Sfântă,
Sufletu-mi cu dor împlântă 
Un mănunchi de sărutări
Pentr-a Tale îndurări.
Îți sărut piciorul Sfânt, 
Ce-a sfințit acest pământ, 
Ca într-a vieții cale, 
Să merg pe urmele Tale.
Tivul hainei Ți-l sărut,
Eu, făptura cea de lut,
Ca slăvitul Tău veșmânt
Să-mi fie acoperământ.
Și la urmă  îndrăznind,
Către mâna Ta mă-ntind
Ca Tu să mă duci de mână
Către Fiul Tău Stăpână!
Iar apoi, ca o pecete, 
Buza mea pe îndelete 
Se apleacă în tăcere 
Pe fața Ta cu durere 
Ca să-nvețe de la Tine, 
Taina tăcerii depline…

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Măiastră suferințâ

O Tu, Măiastră suferință, 
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea ființă. 
În ea aprinzi
Lumini de cunoștință,  
Mă-nveți întreg 
Adâncul omenesc, 
Mi-arăți sublimul
Cel Dumnezeiesc, 
Mă-nveți să trag hotare firii 
Și să-nțeleg întinderea … iubirii 
Îmi luminezi cu flăcările Tale 
Nemărginirea Lumii siderale. 
Mă duci adânc, tot mai adânc, 
În jos, 
Mă urci pe culmi de bine 
Și frumos.

Mă duci în voia Ta să mă strunești 
Să mă înalți mereu și să mă crești 
S-ajung pân’ la măsuri Dumnezeiești,
Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat 
Ca vasul meu să fie-n veci curat. 
În tălpi și-n mâini să-mi bați mereu piroane 
Să-mi  răstignești pornirile avane,
Cu  biciul tău de joc să  mă  lovești 
De tot ce-i lume să mă curățești, 

Din harul Tău să-mi dai, mereu 
Să-mi dai 
Blândețea, mila, dragostea din rai, 
Pe Crucea ta măiastră suferință,  	
Să-nalți la Cer săraca mea ființă  .

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Poemul focului

Cei vechi credeau că te-a furat din Cer 
	Titanul Prometheu,
Ca oamenii să crească în puteri
Iar eu, 
Te vreau simbol al vieții mele 
Pe tine Focul coborât din stele!
Mă uit cum pâlpâi, cum te-nvăluiești
Cum te ridici în flacără, cum crești
Și ascult cu ochi-nchiși ce povestești
Despre păduri de fag și de stejar,
Despre zăvoaie lângă ape mari, 
Și despre lanul cel de păpușoi 
De pe la noi.

Ci dacă arzi cu cocs și antracit,
Mai multe ai de povestit:
Despre păduri imense înnecate, 
În apele sălbatic revărsate. 
Despre câmpii care s-au strâns în cute, 
În erele trecute…
Și câte taine spun în limba lor, 
Sclipirile de foc doborâtor!
Ci eu aș vrea ca pilda lor, 
Să-mi fie zilnic de învățătură  
Să fiu și eu o sursă de lumină și căldură.  
Să degajez mereu din viața mea sărmană,  
Lumină, dragoste fără prihană.
Chiar de-oi rămânea până la urmă, zgură  
Să știu că mângâierea mâinii mele 
A alinat în lume vre-o rană,  
Și că scântei din gândul meu, 
Au luminat un întuneric greu,
Și  atunci viața mea nu va fi vană.  
Voiu fi, atunci și eu ca tine, 
Tu Focule cu pâlpâiri senine !

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Colind

Azi e praznic luminos, 
E Crăciunul cel voios;
Prunc mic Domnul S-a făcut
Și în iesle S-a născut.
Toți creștinii prăznuiesc 
Și de Prunc se veselesc.
Dar Soborul de Fecioare 
Nu mai are sărbătoare.
Că petrec în greu necaz 
Și cu lacrimi pe obraz.
Sunt hulite și orfane, 
Prigonite și sărmane. 
Fără Mamă-fără Frate,
Prin străini împrăștiate.
Maică Sfântă Prea Curată 
Mila mare ți-o arată, 
Lasă-ți Îngerii să zboare, 
Peste neagra închisoare; 
Mamei Scumpe să îi spună,  
De la noi, o veste bună: 
Că o așteptăm să vină,  
Să ne aducă iar lumină,  
Așteptăm pe Frățior 
Pe doritele Surori
Și să facem Prăznuire 
Sus în deal la Mănăstire 
Tot soborul să slujească  
Pruncu-n iesle să zâmbească.

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Mulțumire

Eu nu am cuvinte să vă mulțumesc,
Căci m-ați primit cu suflet părintesc
Și cu prinos de dragoste curată,  
Mi-ați fost aici o mamă și un tată.  

Tot ce-aș putea să spun, nu poate fi 
Decât o gângureală de copil,
Când limba-ncepe abia să se deslege 
Pe care mama totuși o-nțelege. 

În gângureală mea copilărească,  
Răspund la grija voastră părintească:  
Să știți așa părinții mei iubiți 
Că nu numai pe mine mă primiți. 

Căci nu sunt singură în drumul meu, 
Atât de lunecos și-atât de greu
Nu-s singură pe drumul cel spinos,
Cu mine nevăzut este Hristos. 

Și El în lumea asta e pribeag 
Și umblă neștiut din prag în prag, 
Cu mine e și Maica Prea Curată  
În pribegia ei neîncetată. 

Umblând necunoscută prin norod 
Și tresărind de frica lui Irod.
Cu mine vin și Sfinții cei din veac 
Pe care i-a gonit vicleanul drac. 

Apostoli, ucenici și cuvioși
Ce-au pribegit prin codrii întunecoși
Prin munți, prin peșteri, prin ostroave-ascunși
De dragoste în inimă străpunși.

Ce-au suferit senini orișice chin 
Ca să se bucure în Cer deplin
Cu mine pribegesc, luați aminte 
Tot șirul sufletelor mari și sfinte! 

Ce-au răsărit ca stelele târzii
Pe cerul blândei noastre Românii, 
Și iară sfinții toți cu mine vin 
Sfârșiți de post, de rugă și de chin 
Și bat și ei pe rând  la porți ca mine 
Cer adăpost la casele creștine. 

Și-atunci când sufletul vi s-a deschis 
Și-o vorbă caldă dragii mei mi-ați  zis, 
Când așternut și hrană voi mi-ați dat 
Cu mine Cerul tot l-ați mângâiat. 
De aceea pragul vi-i blagoslovit: 
Cu mine pe toți sfinții I-ați primit!

                           1957
                pentru familia Cocoș din Braila,
         drept  recunoștință  că  ne-a primit în casa lor 
                  când  noi eram foarte prigonite ; 
          Mi-a dictat și eu am scris. Sora Ecaterina

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Către Sf. Muceniță Veronica

O! Fecioară prea miloasă, 
Care atunci ai alergat,
Și cu mâna ta duioasă  
Pe Iisus l-ai mângâiat,

Tu, ce fața-nsângerată 
Cu năframa I-ai uscat,
Și-ai căzut îngenuncheată 
Lângă chipul înspinat,

Vino astăzi tu, fecioară, 
Vino cu năframa ta 
Și în temniță coboară 
Către cei ce zac în ea…

Căci acolo-n închisoare, 
Lacrimi curg neîncetat, 
Nu e râs nici sărbătoare 
Numai plânset și oftat. 

Și acolo, prea milioasă,  
O fecioară ve-i afla, 
Ca și tine de frumoasă,  
Cu podoabă ca a ta.

Ea acolo zace-n chinuri
Ochii îi sunt viu izvor,
Și în lacrimi și suspinuri 
Ea se mistuie de dor.
 
Tu să-ți iei năframa-ți sfântă 
Și să ștergi al ei obraz,
I-alină dorul ce-o frământă,  
Să ridici-al ei nezaz. 

Și s-o faci să simtă iară  
Dorul nostru-a[l] tuturor, 
Ca un vânt de primăvară  
Dulce și alinător. 

Și s-o mângâi, o fecioară  
Ca pe Dulcele Iisus, 
Și s-o faci să n-o mai doară  
Astăzi chinul ei nespus. 

Ca de praznicul tău mare 
Când te bucuri tu în Cer 
Ea să simtă ușurare, 
În nevoi și în dureri.

		1957

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Venim și noi

Vrem să v-ajungem din-napoi,
Venim și noi, venim și noi 
Pe același drum de voi stropit 
Cu rumen sânge încropit.
Noi urmele vi le căutăm 
Le dezmierdăm, le sărutăm
Și-ncepem ca niște copii 
În urma voastră a păși.
Dar pașii voștri au fost mari 
Lăsat-au urmele prea rari, 
De-aceea noi ne străduim 
Și alte urme să croim, 
Ca cei ce vor veni apoi  
Din zarea largă după noi, 
Să afle urmele pe-aici 
Mai dese pentru pași mai mici. 
Noi vă urmăm din pași în pași
Oricât vă sunt de uriași,
Ca să v-ajungem din-napoi
Venim și noi, venim și noi!

                      1989

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Horia, Cloșca și Crișan

        Străjer, străvechi și plin de bărbăție 
        Gorunul uriaș spre ceruri cată 
        La umbra lui, pe-o vreme-ntunecată 
        Trei căpitani și-au fost jurat frăție.
                               St.O.Iosif

Mă așteaptă chinul roții, 
Chinu-i indoit, 
Visul ce-l visam cu toții
Nu s-a împlinit.
Petele-mi fierbinți de sânge
Neaua vor topi,
Inimile se vor frânge,
Și se vor boci.
Nu mi-i inima fricoasă 
Că mâine am să mor,
Ci mi-e dragostea miloasă 
Față de popor.
Nu mi-e jale de viață,  
Că mâine am s-o las
Și că lupta mea măreață 
Vană a rămas.

Visul meu de slobozenie 
Pentru care mor, 
Să-l plinească cu sfințenie 
Veacul viitor.
Moștenire de la mine 
Neamului meu las:
Să se lupte până vine
Al răsplății ceas!

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Eroi au fost, eroi sunt încă

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în țarina fierbinte
În munți, cu mândrele poieni la poale, 
Noi n-am murit de tot, luați aminte!

Noi stăm și astăzi strajă-ndelungată, 
Sus, sus, la ale veșniciei porți
Să aducem iarăși jertfa ne’ntinată, 
Luați aminte, noi nu suntem morți!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalță flacăra cea vie, 
Prin care-n ceruri amintim mereu 
Că este pe pământ o Românie. 

Și dacă neamul plânge în nevoi, 
Noi stăm de veghe sus necontenit
Și cerem izbăvire pentru voi, 
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii

         

Pomelnic

Pe toți cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruința Crucii prea cinstite, 
Cei ce în clipa morții au avut în gând 
Numele Treimii prea blagoslovite,
Și pe toți aceea care au râvnit
Slava și cununa mai presus de minte, 
Pomenește-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăția Slavei Tale sfinte. 
Pe toți Mucenicii Neamului, Eroi, 
Luptători cu spada sau cu rugi sfințite, 
Toți cei ce se roagă astăzi pentru noi, 
Și ne scot în grabă tainic din ispite, 
Și pe toți aceea care pentru neam, 
Au trăit în temniți, ca-n niște morminte, 
Pomenește-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăția Slavei Tale sfinte. 

Pe tot neamul nostru evlavios și sfânt 
Voievozi și doamne, boieri, jupânese,
Toți câți dorm cu trupul în acest pământ 
În hotarul țării noastre prea alese, 
Pe părinții noștri și pe frații dragi
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomenește-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăția Slavei Tale sfinte. 


Și pe toți aceia care neștiuți
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane, 
Cei ce încă astăzi zac necunoscuți 
Și-n biserici nu au slujbe și canoane, 
Pe toți  sfinții care numai Tu îi știi 
Și al căror nume numai Tu-l ții minte,
Pomenește-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăția Slavei Tale sfinte. 
                          
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La inceputul paginii