ha-ha
(de Mircea Ivănescu)
ce mult a trecut de când puteam spune, cu adevăr,
că sunt bine dispus din cauză că ninge fastuos
afară, în curte, că știu cum ninge pe străzile largi (și osos
să-mi sune în vremea asta în urechile minții, în răspăr,
foșnetul de gândiri și sentimentalisme, așezate
frumos, să facă un înțeles, poate meșteșugit).
mult a trecut. acuma nu mai este nici o minunată
amintire despre după-amiezile cu ninsoarea-nmiit
acoperindu-mă, să mă împingă tot mai departe,
la care să mă întorc. vremea pe mine acum
nu mă mai poate schimba. e ca o moarte,
de fapt. pot să privesc pe fereastră – și nu-mi
mai vine să-mi amintesc de nimic. e o vreme
fără urmare – în care nici nu mai am de ce mă teme.
Din volumul „Alte versuri” (1972)
(de Mircea Ivănescu)
ce mult a trecut de când puteam spune, cu adevăr,
că sunt bine dispus din cauză că ninge fastuos
afară, în curte, că știu cum ninge pe străzile largi (și osos
să-mi sune în vremea asta în urechile minții, în răspăr,
foșnetul de gândiri și sentimentalisme, așezate
frumos, să facă un înțeles, poate meșteșugit).
mult a trecut. acuma nu mai este nici o minunată
amintire despre după-amiezile cu ninsoarea-nmiit
acoperindu-mă, să mă împingă tot mai departe,
la care să mă întorc. vremea pe mine acum
nu mă mai poate schimba. e ca o moarte,
de fapt. pot să privesc pe fereastră – și nu-mi
mai vine să-mi amintesc de nimic. e o vreme
fără urmare – în care nici nu mai am de ce mă teme.
Din volumul „Alte versuri” (1972)