Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Alexandru Andrițoiu

(1929 - 1996)

Euforie
Metamorfoze
Prinos de flori
De dragoste
Timpul
Numai cântând ...
Sentimentul primăverii
Aud ...
Sonet


         

Euforie

I-a dat lumina frunzei sărbătoare,
prin arbori cad arpegii, ca prin flaut.
Azi mi-e duminică în suflet. Caut
un vânt uimit venit ca de pe mare,
să-mi pună frunții zare. Simt, prin aer
o veste-a aripilor îmbătate
de armonie și de claritate.
Fântâni țâșnite dau un dulce vaer.
Și pași se-aud ca-n temple adormite,
cu zei de lut și amfore stângace,
iar lucrurile cu atâta pace,
încât se fac numaidecât iubite.
Și toate-n preajma cer o alintare
de braț întins greșit. Secund e jocul
luminii ce se joacă-n mări de-a focul
și ne pătrunde-n sânge cu candoare.
Prin clara clipelor euritmie
e ca un dans și-un murmur al colorii.
Pământul cald respiră prin toți porii
suflat în liniști și-n aurarie.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Metamorfoze

Să numeri arbori, ani să numeri
prin parcu-n care, inspirat,
eu, când te-am sărutat pe umeri,
sărutu-n aripi s-a schimbat.

Cimilitura nici nu preget
s-o luminez : Cinel, cinel,
eu, când te-am sărutat pe deget,
sărutul s-a facut inel.

Menit e chipul tău să-nfrunte
al vremii val, neabătut.
Eu, când te-am sărutat pe frunte,
sărutul lauri s-a făcut.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Prinos de flori

Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă. 

Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.

Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub indoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.

M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.

Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am pălmi însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

De dragoste

O, mai cu seamă seara te iubesc,
când lucrurile par nedeslușite,
când porțile se-nchid c-un ritm firesc
și iederea începe să palpite,

când arborii-s mai tainici și mai mari
și când se-aud fântânele mai bine,
îmbucură-mă! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.

Arată-mi-te iarăși respirând
ca apele de lună îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt,
căci mări și lacrimi sunt, la fel, sărate.

Adu-ți aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ți l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hârtie.

E seara dulce ca un elixir
și arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai strălucește, vrând să ne împace.

O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc și mă citesti, și te citesc,
și-mi stai ca semnul de mătase-n carte.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Timpul

Mă surprindea adesea anotimpul
stând la răscrucea sufletului meu
și urmărind, cu ochii-n patru, timpul
ca pe-un vânat superb. Și-am vrut mereu
să-mi cadă viu în plasa de mătase,
să mi-l domesticesc, să-l am captiv,
la mine in grădină. Ziduri groase
mi l-ar fi-mprejmuit definitiv.
L-aș fi-nvățat să stea în două labe,
să sară cu tertipuri și drăcii.
Ceasornicul cu cifrele-i arabe
și calendarele cu file vii
le-aș fi avut atunci la îndemână
și, ager, degetu-mi arătător
s-ar fi trezit că minutaru-l mână,
cum vrea, înspre trecut sau viitor.
Dar timpul îmi scăpa din mâini. Se pare
că nu în mine își găsea ecou,
nu eu eram printre eroii care
puteau să-l facă creator și nou -
Eu mai credeam în Feți Frumoși din basme
și mai visam la codrul românesc.
Dar printre vechi legende și fantasme
eu am văzut cum oamenii scrâșnesc.
Eu am vazut istoria cum plânge
în cimitirul cu trei pruni bătrâni,
cum suferința-n ochi i se răfrânge,
cum flori de purpură îi cad din mâini.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Numai cântând ...

De-a pururea pierdutele Arcadii
ale acelei vârste. Toate dor.
Privesc, de-un timp, prin gene, ca prin gratii
spre zone care nici nu mă mai vor.

Ca de la morți, nu mai primesc scrisori,
s-a rupt, se pare, roata diligenței
pe harta cerului, la trecători,
la hanul tainei și-al indiferenței.

Și iată-mă-s, ușor de tot, la Linus,
care plutea pe vârf de spice-n mers.
Ceva m-atrage înspre polul minus,
spre marginile altui univers.

Doar cântecul, atâta-mi mai rămâne,
în forma unor ramuri să-l așez
și păsări să poftesc să mi-l îngâne-n
domesticirea dulcilor amiezi.

Doar cântecul dă zilei sărbătoare,
o mai înduplecă sunând din nou,
el, izvorâtul veșnic din sudoare
și chinuitul de-a avea ecou.

Vrem, prelungindu-l, să ne prelungim
extatici, din etate în etate,
înlocuind cu un amurg sublim
uscata spaimă de eternitate.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Sentimentul primăverii

Suave astenii de primăvară
și cugetarea-ntr-un impas difuz
și verb rotund ca un sigil în ceară
abia ghicit și dulce la auz.

Prin vârstă iarăși iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini - 
Poetul vă previne : vremea vine
până și-n cer să fim printre vecini.

Venim cu sentimentul primăverii
acut, în toți, uitând că ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din vârsta timpului uscat.

Acum pe umeri ridicăm lumina
și ducem orele, distrați pe mâini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
și străvezii de parc-am fi fântâni,
și străvezii de parc-am fi fântâni.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Aud ...

Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări
și tot așa de parcă vin mările spre mine, -
aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări
și tot așa de parcă vin zări să mă încline.

Întoarcerea-mi rotundă din țipăt spre tăceri
e ca plecarea lavei spre piatră din vezuvii,
când numai fața pietrei se-ntoarce către ieri,
când numai fața mării se-ntoarce către fluvii.

Câteodată luna e ca un soare sterp,
câteodata tera, e ca o lună mare.
În mine strigă timpul. În mine spații fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii

         

Sonet

Mă vei iubi o dată până-n sânge
înțelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatra moartă plânge
și limbile frunzarelor vorbesc.

Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
și se împarte-n două spre nătânge
și retezate brațe cari cerșesc.

Din străluciri ca de catapetasmă
Vai! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.

Și-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ți mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.

Texte culese din: Al. Andrițoiu, „Versuri”, Editura Tineretului, București, 1968
La inceputul paginii