Constantin-Aurel Dragodan - Cântec pentru sirenă

Spre ochii tăi, cu ape-adânci ca marea,
Călătoream: năierul trist, pribeagul.
În licăr stins îşi risipea şiragul
De ametiste pure, înserarea.

Ce caldă melodie îmi trimise
Chemarea ta, transfigurându-mi seara?
Ştiam că mor, şi n-am ales nici ceara,
Nici funia vicleanului Ulise.

Şi-acum când incantaţia îşi stinge
Acordurile-ademenirii oarbe –
Cu buze moi, talazul ce mă soarbe
Ca un sărut suprem te va atinge.

Din antologia: „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu