Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin


Dan Botta - Cantilena


Moarte era-n putredul val,
Și-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale amare,
Și ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.

Edgar Poe



Drumuri mediane, 
Plaiuri și savane,
Lande monotone,
Lirice Œnone,
Duceți-mi la vale
Albele ovale.

(Turma nici subtilă,
Nici sublimă, ci
Oaia unanimă,
Clară ca de zi.)

Ceruri paral èle,
Duceți-mi cu ele
Ultim ciobănel,
(Frate mi-e și el)
Cu ochii preaplini
De-aquatici, triști crini,
Flautele pline
De limpezi albine.

«Cioban, ciobănel,
Inimă-inel,
De ce mi-ai lăsat
Vârfu-nsingurat?
Nu mai priveghezi
Dreptele amiezi,
Nopțile abstracte,
Astrele exacte,
Culmile lucide,
Pietrele aride? »

– «Sunt prea viu, prea trist,
Înger trismegist,
De-amiaza pe țeastă
De seara prea castă,
De stânci detunate,
Reci, halucinate
De seninătate.

(Creier unde ascunde
Apele profunde,
Lacul nins pe frunte…
Creier e de munte! »)

– «Nordic ciobănel,
Tristul meu model,
Cine te aduce
Pe cărări în cruce,
Sub limpedea punte
Cu seara pe frunte? »

– «Poate, călător
Liricul meu dor,
Stelele de apă,
Umbrele pe pleoapă,
Cornul depărtării,
Muzicile mării!

(Pe vântiri ascult
Orficul tumul,
Când și-ardică struna
Fata verde Una
Palidă ca luna. »)

*

Palide Œnone,
Paludate zone,
Duceți-mi la vale
Tristele ovale.

(Lunile îndoaie
Seara liniștită,
Salcia de ploaie
Șerpii șui și-agită.)

Fruntea când amurge
Osul putred curge
Cerul fals difuză
Semnul de ceruză.

Luna verde lasă
Bruma veninoasă.

Îngeri cad, opale
Septentrionale.

   – «Ca oglinda-i pal
   Misticul oval,
   Și luna subție
   Mâna străvezie,
   Și-n ochii vagi sufăr
   Umbre de nenufăr,
   Întoarce-te dar
   La Gândul-amnar! »

   – «Gerul să se-ntoarcă,
   Viul Nord să-l toarcă;
   Îndurata Parcă?
   Oh, mă cheamă-ntruna
   Palida nebuna
   Fata verde Una,
   Și-n mine se strânge
   Piatra ei de sânge…»
   
   (Rar umblau pe vânt
   Iazme ca de steme,
   Tremurat pământ,
   Vânăt de blesteme!)
   
   Și-a trecut pe ceață
   Apătoasa față.
   
   Și-a trecut pe lună
   Rătăcita dună.
   
   Cum spre somn dori,
   (Floarea mea de-o fi!)
   Pajură-fântână,
   Nesfârșită stână,
   Plaiuri unde mint,
   Austral argint –
   Putredele ploi,
   Lacul vechi din noi,
   Acte grele, acte, 
   Moarte cataracte.
   
   Liniști mari se-ntind
   Dăruind, plutind,
   Lobi de albă lume,
   Somn mirat în spume,
   Când s-aprind egali
   Crini opheliali.

   – «Cioban ciobănel, Limpede inel,
   Trupul meu își frânge
   Ramura-i de sânge,
   Părul meu își lasă
   Verdea nebuloasă,
   Limfa mea ascunde
   Stele moi, profunde…»

   (Cu lacrimă-naltă
   Trestii vechi tresaltă
   Cununată baltă...
   Lespezi mari de apă,
   Inima îngroapă,
   Lacrima îngroapă.)

   *

   Ape albe cresc
   În funebru ropot,
   Pe când mai ceresc
   Tânguiosul clopot:
   – «Cioban ciobănel,
   Limpede inel,
   Trupul meu își frânge
   Ramura-i de sânge,
   Părul meu își lasă
   Verdea nebuloasă,
   Limfa mea ascunde
   Stele moi, profunde…»

Din antologia “Acești mari poeți mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu






Marius Apetrei SEO termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane termopane alpinism utilitar productie publicitara flori asistenti medicali apartamente Brasov spiru haret