Nicolaus Lenau - Cer trist

Pe chipul bolţii, ca un gând se-abate
Un nor, greoaia umbră clătinând;
Ca sufletul bolnav ce-n pat se zbate
O tufă-şi joacă braţele în vânt.

Văzduhul glasul trist şi surd şi-ncearcă 
Pleoapa neagră uneori clipind, 
Cum ochi clipesc, ce vor să plângă, parcă,
Şi de sub gene picuri ies, sclipind.

Prin pustă, ceaţa-şi pune lăicerul
Şi reci fiori din smârc s-au ridicat...
Gândind la jalea lui, până şi cerul 
Din mână parcă soarele-a scăpat.

În româneşte de Lazăr Iliescu