Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Claudia Millian-Minulescu

(1887 - 1961)

Garoafe roșii
Voluptate
Pisicele
Himeră
Nevroză
Primăvară
Toamnă


         

Garoafe roșii

Garoafe roșii, crenelate -
Amfore cu parfum de mosc,
Pecetii de rubin și sânge -
Eu vă iubesc și vă cunosc,
Prin voi, garoafelor bizare,
În funduri roșii de corolă,
Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară
Otrăvitoarea ei fiolă...

Eu vă iubesc și vă cunosc
De mult tulburătorul mosc...
În roșu-apusului de soare
Voi puneți pete de culoare,
Voi înfloriți în fundul mării
În lungi ciorchine de mărgean
Și pe obrajii de ftizie
Muriți în fiecare an...

Vă poartă-actrițele pe gură
Și hetairele pe sâni,
Vă leagănă pe coif cocoșii,
Și-n răni v-au încrustat strămoșii,
Iar eu vă port pe veci în minte,
Vă port în păr și pe vestminte,
Pe perne de atlaz brodate...
Garoafe roșii, crenelate!

Eu vă iubesc și vă cunosc
De mult tulburătorul mosc!
Prin voi, garoafelor bizare,
În funduri roșii de corolă,
Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară
Otrăvitoarea ei fiolă...
Prin voi am plâns întâia dată -
Obsesie însângerată!
La inceputul paginii

         

Voluptate

	Nevrozaților

Plecați spre țări de voluptate,
Învingătoare de nevroze
Și de iubiri fatale;
Plecați spre zările pătate
De violete echimoze
Și de motive pale...

Plecați departe-n fund de zări:
Acolo unde forma moare
Și nu-s conture crude;
Plecați spre voluptoase țări,
În care nu-i apus de soare
Și plânsul nu se-aude...

Acolo unde-n colori șterse,
În armonia de penumbre,
Palpită viața întregei firi,
Și unde-amantele perverse
Visează în alcovuri sumbre,
Înamorate de satiri...

Acolo-s templele deschise
Și candelabrele aprinse
Cu untdelemn de trandafiri;
Acolo se îmbată-n vise
Fecioarele cu buze-ntinse,
Cerșind nervoasele iubiri!

Acolo-s flori și poezie,
Și râs și cântece barbare,
Și nu-i femeie să nu crează,
Cu idolatra-i fantazie:
O clipă în beția care
Omoară, dar reînviază!

În parcul albelor cununi,
În țara aceea depărtată,
Plecați, triști visători, plecați!
Dând foc în urmă la minciuni,
Uitați credința de-altădată!
Și-apoi, voi, palizi nevrozati, 
	Plecați!
La inceputul paginii

         

Pisicele

Cu ochii fosforescenți și oblici
Ramați în cearcăne de aur -

Ca niște scumpe amulete -
Cavoul negrelor regrete...

Voi, preotese egiptene,
Sfidând stăpânii printre gene,

Visați mereu la cerul maur...

Visați berberii și efebii
Cum în cântări vi se prosternă;

Pe fondul albei piramide,
Visați reginele livide,

Cu ochii înegriți de kohl,
Cu umerii și gâtul gol;

Visați o viață de lumină,
Ca îmbătate cu morfină!...

Cu ochii fosforescenți și oblici
Ramați în cearcăne de aur,

Visați, visați la cerul maur...
La inceputul paginii

         

Himeră

Și-acum, de vrei, răspunde-mi, grădină efemeră,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub formă de femeie, de cântec sau himeră -
Răspunde-mi, mască rece, de ce m-aștepți pe mine?

Eu nu vreau să beau cântul orbitei obosite
Și n-aștept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau să-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucombă pe torsuri de coloane.

Nu vreau să-ți fur misterul din ochi și de pe gură,
Nici să repet cadența exodului trecut,
Ci dând nemulțumirii putere de secură,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.
La inceputul paginii

         

Nevroză

De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Și să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îți voi turna ființa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...

Dând gândului să scrie cântări imaginare
Și-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă și flori însuflețite...

Și când vei fi făptura închipuirii mele,
Când ininitul însuși va fi spre noi deschis -
Voi îngropa și timpul, și spațiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...
La inceputul paginii

         

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Și-n cuibul meu a poposit pe rând
Și porumbelul alb, și vulturul flămând,
Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte...
Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăț încăperea?

Covor de frunze netede și moi
Aștern în cuib și-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Și-așa, adăpostit de vânt și soare,
Căminul sufletului meu deschis
Așteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
La inceputul paginii

         

Toamnă

Te uiți cum mușcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii și picături de sânge?
Și-n mine bate-o frunză, ciudată și firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă și plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Și cum își distilează parfumul diafan,
Pe mobile și statui, pe stofe și covoare,
Și-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură și moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad și de arțar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii și-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieții, o frunză-ntârziată.

Poezii culese din "Antologia poeziei simboliste românești", Editura pentru Literatură, 1968
La inceputul paginii