Al. O. Teodoreanu - Dimineaţă

Stelele clipesc – se sting.
Şi pe-un nor ca un balaur,
Soarele, ca un paing,
Ţese plasa lui de aur.

Cu aripile-nstelate
Noaptea, plină de fantasme,
Zboară-n zări îndepărtate,
Ca un fluture din basme.

Peste drum, măturătorii,
Care-alungă noaptea-n lături,
Urmăresc sosind cocorii,
Sprijinindu-se pe mături.

Şi cu scripcile-n cutie,
Ghemuite subţioară,
Gârboviţi, prin colbărie,
Lăutarii se strecoară.

Iată şi patronul iese,
Somnoros şi indispus.
Scaunele dorm pe mese,
Cu picioarele în sus.

Un client a mai rămas,
Moţăind lângă-un sifon,
Care-i cântă-ncet, pe nas,
Ca părintele Ion.

Monopedul cerşetor
Stă, cu nasul ca un mac,
La ieşire,-ntr-un picior,
Să mai capete-un pitac.

Dar când prind în dimineaţă
A ţipa cocoşi isterici,
Răsăritul e-o paiaţă
Care joacă pe biserici.

Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938