Alexandru Alexianu - Fata lui mai

Dorm mâţele somn răsucit cu capu-ntr-o parte,
Parcă niciodată n-ar fi miorlăit,
Parcă ar fi moarte.

Numai ceasul meu, fabulos animal
Calcă pe visul lor, cadenţat, mineral.

Dorm pisicile lungite pe vatră
Somn adânc, ca de piatră.
Nu mai aud, nu mai li-e foame.
Ce lungă mai e noaptea asta, Doamne…

În odaia mea cu lumină săracă
Măsur timpul, îl pândesc hoţeşte să treacă…
Mâine va veni Ana,
Fata morgana!
Să-mi arate rochia cea nouă şi sânii,
Ciorchinii, blonzi ca secera lunii.
«Cioc! Cioc! Te-ai trezit? Îţi aduc 
Visuri noi în tristeţea de cuc. »
O să vie cu paşi de ninsoare, uşori
Cu zăpadă albă pe botfori
Şi-mi va bate-nfrigurată în fereşti:
«–Cine eşti…?»
«–Eu sunt. Nu mă cunoşti? Fata lui Mai.
Ia-mă în braţe, iubitule, mi-a îngheţat tot sângele
Şi mărgelele mi s-au risipit, strângele
Hai, deschide-mi iute… ce mai stai?!»

... ... ... ... ... ... ... ... 

De aceea mă tem, de câte ori s-apropie sara,
Să nu mi se stingă viaţa, cum se stinge ţigara.
Şi-n zori, încleştat de moarte şi orb ca un zid,
Să nu mai pot uşa să i-o deschid…

“Stihuri pentru Draga”

Din antologia “Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu