O baltă grea, de smoală e cerul
Și furtuna îmi spulberă grădina
Cu fragede zambile...
Sunt singură...
În suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile...
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Rămase din trecut...
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frânge-ntr-un sărut...
O, cine se strecoară cu ispitiri deșarte
În jurul meu să crească a plânsului vorbire,
Pe umeri să-mi anine
A deznădejdii mantă
Și-n mâni
Să-mi furișeze
Potirul cu suspine!
Vieața nouă, XIX, numerele 11-12, 1 ianuarie - 1 februarie 1924
|
