Magda Isanos - Ion

Aş cânta liniştea din ograda mea
Seara – când creşte în cireş o stea –
mă mai uit  o dată la curechi şi bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.

Faţa dumnezeului meu e-mblânzită. 
Când mângâi pe grumaz câte-o vită, 
sau când m-aplec să culeg un trifoi, 
văd urma lui în ţarină la noi.

Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpuşoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul ţarinei mele – 
printre cartofi dormind ca printre stele.

Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar, 
Dumnezeu, ca şi mine,-i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-aşteaptă să lege...

Şi pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi. 
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi. 
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.

Cules din „Poezia ieşeană contemporană”, Casa judeţeană a creaţiei populare, 
Iaşi, 1968