Iuliu Cezar Săvescu - Leul

Atât cât ochii pot cuprinde
În lung şi-n larg peste ocean,
De mii de ori pe-atât se-ntinde
Pustiul alb saharian.

Lângă ruina calcinată
A unui templu părăsit,
Lingându-şi laba-nsângerată, 
Oftează greu un leu rănit.

Dar, iată, luna se arată
Urcând al cerului calvar,
Pustia tace-nfiorată
Şi numai leul solitar,

Neavând durerea cui să-şi spună
Curgându-i balele fierbinţi,
Ridică laba către lună, 
Scrâşnind strident din albii-i dinţi

1902

Din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”
Alcătuită de Mihai Rădulescu