Eusebiu Camilar - Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.