Mateiu Caragiale - Noapte roşie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi 
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite ; 
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite, 
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi, 
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite, 
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată, 
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată, 
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă, 
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin 
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

1904