Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Panait Cerna

(1881 - 1913; biografie)

Ecouri
Cântec
April
Logodna
Zile de durere (fragment)
Trecut (dupa Lenau)
Farmec de lună
Închinare
Nocturnă
Noapte de vară
Cântec de martie


         

Ecouri

Când, după zile lungi de jale
Ce-au mângâiat un trist amor,
Vă întâlniți pe-aceeași cale,
Înlănțuiți de-același dor,

Grădinile în mii de fețe
În cinstea voastră înfloresc,
În crâng v-adastă cântărețe,
Ce numai pentru voi doinesc;

De deznădejdi de mai-nainte,
Acuma să zâmbiți vă vine
Ș-un gând vă luminează-n minte,
Că viața-i cel mai mare bine.

Pe toate pune stăpânire 
A voastră inimă măiastră...
Nu, nu! Atâta fericire
Nu poate fi numai a voastră!

Se pare că, nerăbdătoare,
Viețile din viitor
Aud a voastră sărutare
Din noaptea neființei lor.

Și, dacă nebunii divine
Vă smulg în ceruri, tremurând,
E că un neam întreg ce vine
Se bucură cu voi în rând;

Și,  dacă-n ora fermecată
Asemeni zilelor păreți,
E că trăiți, ca-n vis, deodată
Atâtea mii și mii de vieți...

Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905 

La inceputul paginii

         

Cântec

O, pasăre, ce-mi vii la geam
Și-mi cânți din zori nebună,
Ce-mi spui de vremea când plângeam,
În nopțile cu lună?

Ce mi-amintești de vechiul dor,
Cernită zburătoare?
De un suspin nepieritor – 
De-o altă arătare?...

Mai bine cânta-mi de noroc,
Suind voios în slavă –
Mai bine adu tânăr foc
În inima-mi bolnavă...

Ori... ia-mi cu tine dorul greu –
Ia-mi sufletul ce moare,
Și du-te, du-te-n zări mereu,
Măiastră zburătoare...

Alearga-n plaiuri oltenești
La mândra fără vină –
La mândre case-mpărătești
Cu geamul în lumină...

Privește-al ochilor ei rai,
Surâsul fără nume,
Ascultă tânărul ei grai –
Și vezi ce pierd pe lume...

Și fă-mi din tot un dulce cânt,
Să-l cânți când iese luna –
Și-apoi... coboară-mă-n mormânt
Mai trist ca totdeauna.

Convorbiri literare, XLIII, nr 2, februarie 1909

La inceputul paginii

         

April

În glas au aiurări de liră,
Pe frunți – un răsărit de zori;
La șipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori...

Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Și fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.

Visând, cei doi îndrăgostiți
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiți,

S-a strecurat în crengi tiptil,
Mișca un ram, zâmbea în soare,
Și-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.

Sămănătorul, V, nr 10, 1906 

La inceputul paginii

         

Logodna

...Tot aurul luminii îți cade-n păr, pe față...
Apari biruitoare, ca-ntâia dimineață –
O, vis al vieții mele, ce-o clipă mi-ai zâmbit,
Mergi pururi în lumină, etern sărbătorit!...
Și, dacă eu mă-ntunec, uitat, necunoscut,
Amara deznădejde de a te fi pierdut
Mi-o va-mblânzi credința că te voi ști mai bine –
Mai sus, mai fericită decât ai fi cu mine...

Acela ce se leagă tovarăș umbrei tale
Frumos ca un Adonis ți-a răsărit în cale.
Aceleași sfinte doruri pe amândoi vă-mbie,
În ochii tăi mari, limpezi, râd zori de bucurie –
Și eu mă uit pe mine, și-n gândul meu aș vrea
Să cresc norocul vostru cu fericirea mea;
Și nici un semn iubirea-mi trecutului nu cere –
Doar inima, nebuna, se sfâșie-n tăcere...

Plecat spre tine, robul, cu inima vrăjită,
Îți spune vorbe pline de taină și ispită;
Iar tu zâmbești, ca-n visuri, ș-aprinsă de noroc
Pecetluiești iubirea-ți cu gura ta de foc...

...Nu te uita că ochiu-mi se-aprinde peste fire,
Că sufletu-mi se rupe de-atâta fericire – 
Nu te uita: sărută-l, săruta-l înainte –
Simțire-aș gura morții pe fruntea mea fierbinte!...

Sămănătorul, III, nr 6, 8 februarie 1904

La inceputul paginii

         

Zile de durere (fragment)

Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă.
De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu zână?...
Temutul Zeus căzu a vremii pradă
Și fulgeru-i se stinse în țărână;

A Venerii făptură de zăpadă
Încet, încet, s-afundă în ruină...
Apună toți!... Tu, nu lăsa să cadă
Din mâna-ți rece cumpăna divină.

Iar de-i pieri sub pietre, ca profeții,
De dincolo de negrul țărm al vieții,
Înalță spada ta, nestrămutat.

Dispară-o lume, tron de tron să ardă;
Dar nici o lacrimă să nu se piardă
Din plânsul și din sângele vărsat!

Convorbiri literare, XLI, nr 9, septembrie 1907 

La inceputul paginii

         

Trecut (dupa Lenau)

În amurg, pe-ntinsa mare,
Soarele de mult s-a stins;
Și lumina zilei moare
Ca ecoul unui plâns...

Prin văzduh plutind molatec
Norii se-nlănțuiesc departe
Și pe cripta zilei moarte
Țes cununi ca de jăratec.

Printre luminile-n repaos
Ziua moarta s-a pierdut:
Înc-o clipă s-a adaos
Negurosului trecut.

Larg mormânt, tu mă-nfiori,
Înnoptat și trist trecut,
Căci în sânu-ți s-a pierdut,
Cu noianul de plânsori,
Și norocul ce-am avut.

Foaia interesantă, I, nr 33, 24 august 1897

La inceputul paginii

         

Farmec de lună

În ritmul lin al adierii
Doi meri s-alătură-nfloriți,
Șoptind duios în faptul serii
Ca doi amanți înlănțuiți.

Se mira floarea și suspină...
În loc de inimi arzătoare
Îndrăgostiții din gradină
Au câte o privighetoare.

Un cântec chemător vibreaza:
E una din privighetori –
Cealaltă tace și visează
Cutremurată de fiori.

Dar cum apare luna nouă
Sclipind în frunza tremurată,
Privighetorile-amândouă
Încep să cânte – deodată.

Revista modernă, I, nr 13, 31 mai 1901 

La inceputul paginii

         

Închinare

Când se-nsenină cerul, cu mii de stele-n față,
Nemărginirea mării în raze se răsfață;
Iar când își pune slava un obrăzar de nori,
Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori...

Și lacrimile slăvii, și fulgerele-i toate
Ea le primește-n sânu-i ce plânge și se zbate,
...Iubito! Astfel viața-mi legată-i de a ta,
Din cea dintâi clipită de-nfioarare-a mea...

Zâmbești? Pe chipu-mi cade o rază fericită...
Urăști? Îndrept spre dușmani o spadă ascuțită;
Iar când te văd în lacrimi, mi-e sufletul cernit
Și-n pieptul meu se zbate un demon răzvrătit...

Viața literară și artistică, I, nr 15, 22 aprilie 1907 

La inceputul paginii

         

Nocturnă

La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colț clipește,
Sporind singurătatea grea...
De-acum și candela-ațipește –
Adormi și tu, nădejdea mea!

Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Și focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuiește-abia ...
Dorm toti in jurul stinsei vetre –
Adormi și tu, iubirea mea!

În bură de lumina dulce
Coboară luna sa se culce.
Tăcerea aripa-și desface,
Ținând pământul tot sub ea...
Pământ și ceruri dorm în pace – 
Adormi și tu durerea mea!

Convorbiri literare, XLIV, nr 8, octombrie 1910

La inceputul paginii

         

Noapte de vară

...Lacul tremură în roate,
Formele treptat învie:
Phoebe tremură pe toate
Răsărirea ei târzie ...

Ce artist, ce geniu faur
Smulse clipei trecătoare
Luna, idolul de aur
Al perechilor în floare ?

Ca o sufletească mană
Zboară străluciri sub astre, –
Dar în van aștern sub pană
Visul nopților albastre –

De rămâi vieața toată
Singură, urând iubirea,
N-ai să înțelegi vreodată
Cât e de frumoasă firea...

Convorbiri literare, LIV, nr 4, aprilir 1922

La inceputul paginii

         

Cântec de martie

A fugit din lume faur, 
Trist și nejelit –
Cu săgețile-i de aur, 
Martie l-a gonit...

Albi plutesc și roșii norii 
Peste munți și chei,
Parcă sufletu-aurorii
A rămas în ei...

Gârlele și-ncep fanfara, 
Și, pornind șuvoi,
Strigă-n lume: primăvara 
A sosit la noi!

Ce gândești la vremuri duse
Și suspini mereu? 
Lasă visele apuse, 
Suflete al meu!

Uită lumile de stele, 
Ce-au căzut pălind – 
Bucură-te de acele 
Care se aprind...

Ah, ce dulce e povara 
Mugurilor noi!
Primăvara, primăvara 
A sosit la noi...

Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.

Texte culese din Panait Cerna, „Poezii”, Editura Tineretului, București, 1960

La inceputul paginii