Eugeniu Speranţia - Pe cellalt mal

Singur, exilat pe cellalt mal,
Rătăceşti pe culmi necunoscute
În privelişti nentinate de banal,
Neştiute, negândite, necrezute.

Unde aerul nerespirat vreodată,
Transparent ca diamantul pur,
Conturează stânca neumblată
Cu tăios şi îngheţat contur;

Unde plante nouă, miros nou
Învestesc cu farmec nou pădurea;
Unde spaţiul răsună de-un ecou
Altfel ca ecoul de pe-aiurea

Şi-alergând cuceritor pe-o cale
Ce-o despică vigurosu-ţi pas,
Plângi pe regii-ncătuşaţi în zale
Ce pe malul cellalt au rămas.