Mircea Demetriade - Pianistul

Vibrări adânci, sonore, şi pline de mâhnire
Sub degete nervoase pe clape-alunecau...
Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Accente disperate de-apusă fericire, - 
Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire.

Scotea, ca bun tovarăş l-a lui nenorocire,
Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbuşeau;
Mustrări acelei care uită a lui iubire...
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.

Vibrări adânci, sonore şi pline de mâhnire,
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau...
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire...
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau

Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau,
Fermecător pianul şi-n dulce suvenire
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire.

Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenoricire,
Şoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Aproape-n neştiinţă porni în aiurire
Vibrări adânci, sonore, şi pline de mâhnire.

Aproape-n neştiinţă porni în aiurire,
Şoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau,
Fermecător pianul şi-n dulce suvenire.