Magda Isanos - Pomii cei tineri

Pomii cei tineri, în dimineaţa de marte,
unii lângă alţii au stat să se roage -
frunţile lor străluceau inspirate deasupra 
pământului incă-n zăpezi.

Şi-n aerul în care nu erau zboruri, 
pomii, ale căror umbre nu se născuseră, 
cântau un imn pentru viaţă,
ca nişte oameni goi şi frumoşi ei cântau:

„Soare de-aramă, zeu popular printre plante, 
priveşte oastea noastră-ndrăzneaţă;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri, 
că viitoarele fructe acolo vor sta...

Noi nu ne-nchinăm de fel şi nu plângem,
ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi 
şi pregătim o orgă de brazi pentru vânturi, 
soare de-aramă, zeu totdeauna rotundt…

Ni s-a povestit despre tine-n pământ,
când nu cunoşteam dimensiumile cerului;
mi s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Seminţele-n somn visau că există colori, 
roşu, albastru şi gri, minunate colori.
Tu, peste frunţile noastre, soare, cobori. 
Şi noi vom da fructe, şi noi vom fi hore de flori. 
Gloria noastră toată-n vârf se presimte...”

Şi-un curcubeu pe deasupra tulpinelor strâmte 
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineaţa de marte…

Cules din „Poezia română modernă de la G. Bacovia la 
Emil Botta”, alcătuită de Nicolae Manolescu, 
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968