René Char

Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opre-
-liştilor, de iluzia aceasta presărată cu veselie şi
lacrimi, pe care atâtea interese şi atâta dragoste o 
acoperă cu adevărat. Căzută şi reîntegrată fără în-
-cetare, printre făgăduielile pe care ni le suflăm 
şi ni le spunem la ureche, nimic până acum n-a 
izbutit să-i clatine supremaţia. În faţa cercetărilor 
noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi 
pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul 
inutil. Cine ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă 
numai între scurta fericire a părinţilor noştri şi
pulberea noastră depărtată; pentru că ea e înscrisă 
în filigran în lumina zilei şi, totodată, în ochii noştri.

(1954)

În româneşte de Gellu Naum

Aşteaptă-mă încă puţin
Curând va trebui să vin
Să spintec frigul care ne reţine.

Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.

(În casa noastră era o prăpastie.
De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)

Din plin

Când oasele ne-atinseră pământul
Şi-n prăbuşire ne-au străpuns obrazul,
Iubirea mea, nimic nu se sfârşi.
O nouă dragoste veni-ntr-un ţipăt
Să ne învie, să ne prindă iar.
Şi chiar de-ar fi tăcut căldura
Lucrul acela care se continua 
Opus vieţii muribunde,
La nesfârşit s-ar fi elaborat.
Ceea ce noi văzuserăm plutind
Alături de durere
Era acolo, ca-ntr-un cuib,
Şi cei doi ochi ai lui ne cuprindeau
Unindu-ne într-un consimţământ abia născut.
Moartea nu mai crescuse
În ciuda unor lânuri ude leoarca,
Iar fericirea la auzul
Prezenţei noastre, nu-ncepuse încă;
Şi iarba era goală, călcată în picioare.

În româneşte de Gellu Naum

Seceră care stărui pe cerul dezbinat
În ciuda zilei şi a freneziei noastre;
Lună calcând uşoara peste noi în mersul tău alături
De inimile care ne-au rămas în noapte;
Voi, legături pe care nimic nu le-ntrerupe
Sub greaua apăsare a călcâiului activ
Prin îngheţatele amiezi.

Ai şi sosit, amurg primăvăratic!
Noi eram numai treji, şi n-am acţionat.

În româneşte de Gellu Naum

Lăsaţi dârlogii liberi, începe-acum câmpia.
Se vede după ramuri că la hotare e ger
Se va ivi o cotitură, pierind ca fumul în văzduh
Pe care va pluti bineţea precum o aşchie-ndoită.
Respiră undeva, sub scoarţă, neliniştea de a slăbi.
Pe lespedea fântânii va fi întinsă masa.
Fiinţe binevoitoare ne vor întâmpina
Şi mâna ta pe frunte, rece îţi va fi de stele;
Şi-n iarbă nici o urmă de cuţit.

Nu, zgomotul uitării ar fi atât de mare
Încât ar altera puterea sângelui şi a cenuşei
La căpătâiul meu unite să stea-mpotrivă sărăciei.
Cel care numai paşii lui şi-aude admiră numai propria-i vedere
În apa moartă a umbrei sale.

În româneşte de Gellu Naum

	În timpul vieţii sale, poetul se reazimă de vreun 
copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare 
oarecare, o clipă, daca îi permit împrejurările. El 
nu-i sudat de rătăcirea altuia. Dragostea lui, şi în-ţelegerea, şi fericirea, îşi au echivalentul în toate 
locurile unde el n-a fost, unde nu se duce 
niciodată, la străini pe care nu-i va cunoaşte. Când 
se ridica tonul îm faţa lui, când e împins către con-
siderente făcute să reţină, dacă sunt invocate astrele 
în ceea ce-l priveşte, el răspunde ca e din ţara 
de alături, din cerul care tocmai a fost înghiţit.
	Poetul însufleţeşte apoi aleargă la deznodământ. 
	Seara, deşi păstrează pe obraji multe gropiţe de
ucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbeşte des-
părţirile pentru a fi de faţă când se scoate pâinea 
din cuptor.

În româneşte de Gellu Naum

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd;
Născut la talpa voastră eram, dar m-aţi pierdut;
Prea mult şi-au precizat regatul focurile mele;
Comoara mea a curs spre butucul vostru.

Ca adăpost, pustiul cu un tăciune singur şi suav
Nu m-a chemat pe nume şi nici nu m-a redat.

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd
În amorţirea aerului unde-mi deschid alei,
Încet retează timpul prisosul feţii mee.
Precum un cal ogorul arid la nesfârşit.

În româneşte de Gellu Naum

Eşti grăbit să scrii,
Ca şi cum ai fi în întârziere faţă de viaţă. 
Dacă e aşa, intră în cortegiul surselor tale. 
Grăbeşte-te.
Grăbeşte-te să-ţi transmiţi
Partea de minunat, de răzvrătire de binefacere. 
De fapt eşti chiar în întârziere faţă de viaţă, 
Viaţa inexprimabilă,
Singura, la urma urmelor, cu care accepti să te uneşti
Aceea care zilnic îţi e refuzată de fiinţe şi de lucruri,
Din care capeţi cu atâta greu, ici colo, câteva fragmente descărnate
La capătul unor necruţătoare lupte.
În afara ei, totul nu e decât agonie supusă, sfârşit grosolan.
Dacă întâlneşti moartea pe când trudeşti, 
primeşte-o precum ceafa asudată găseşte bună batista stearpă,
Înclinându-te.

Dacă vrei să râzi
Oferă-ţi supunerea
Dar niciodată armele.
Ai fost creat pentru momente puţin obişnuite. 
Modifică-te, pieri fără regret
În voia rigoarei suave.
Bucată cu bucată lichidarea lumii se continuă 
Neîntrerupt
Neabătut.

Fă să roiască pulberea
Nimeni n-o să vă destăinuie unirea.

În româneşte de Gellu Naum

(Interogatoriu total)

- Ciupercă a Satanei, plăcere veninoasă, 
E mai senină crima după mărturisire.

- Eu sunt un biet şelar bătrân şi cuvios, 
Iubeam caii, îi înveşmântam.

- Erai vătămător, trădai.

Eu, în atelier stam singur, precum spun 
Şi împungeam la piei, le netezeam.

- Suspect sau vinovat, vei fi acela despre care 
lstoria îşi spune : “El s-a vroit aşa.
Doar n-o să fiu nebună să răscolesc mai mult.”

Ciupercă a Satanei, luminos captiv, 
Tu vei contribui la efigia noastră;
Vei întări prestigiul neîndurării noastre. 
Repetă : Recunosc, iertare, pedepsiţi-mă. 
Adevereşte cu tot somnul tău.

Zăcea pe-acolo un cuţit, noroc sau întâmplare. 
Omul alese moartea, cu libertatea-n mână.

În româneşte de Gellu Naum

Texte culese din René Char, „Poeme alese”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969